Dar acum nu mai pot să urăsc

Nu sîntem singuri - ne însingurăm singuri, ca proştii.

Nu pierdem - depunem armele singuri, ca fraierii.

Nu spunem ce e de spus - aşteptăm ziua de mâine, ca laşii.

Nu recunoaştem - vrem să fim înţeleşi, ca orbii.

Mi-a furat viaţa, mi-o trăieşte şi mi-o face cadou altora, dar nu-mi spune ce preţ am.

Povara recunoştinţei e mai grea decât povara urii.

Dar acum nu mai pot să urăsc.

Iubesc anonimatul!