Copiii care mor în puţuri

Nu acuzăm, nu judecăm, dar ne gândim.

Un sat mort de foame, o lume dacă nu beată, atunci disperată.

Un drum cu bolovani, o casă fără curent, fără canalizare, fără apă.

În ciuda A ORICE, în satul ăla există viaţă. Copiii se nasc şi aleargă prin curte.

Supravegherea copilului, misiunea de-o viaţă. Degeaba eşti gata să-i stai aproape 60 de ani, dacă nu-i eşti aproape 1 minut.

Sufletul lui fragil, trupşorul lui plăpând cade pradă mărilor de sub pustiuri.

Dacă banii aruncaţi de jdemiile de proiecte de dezvoltare a satului românesc n-ar fi fost doar ridzibusiness,

dacă alea promisele în campanii electorale s-ar face, că satul ăla are şi el sigur un primar,

atunci în acel sat, în acest an, în aceasta UE, un copil nu ar mai avea cum să cadă într-un puţ şi să moară.