Plângi? Ţi-am luat banii!

Avea un an şi jumătate şi nu avea televizor. Ori, dacă avea, nu înţelegea ce povestea Bacalu la TVR.

20 iulie 1969 a fost şi la Caracal. O steluţă a alunecat atunci pe lângă Neil şi i s-a pus lui în frunte.

40 de ani mai târziu, televizorul din ţara lui se deschide pentru lansarea noului său job, noii lui jucării, noii lui maşini de bani.

În mai puţin de două minute, în primele minute din 20 iulie 2009, i-am văzut pe Ion Iliescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Ramona Bădescu, Alexandru Arşinel, Cristina Stamate şi Felicia Filip.

Ştia Geoană de ce sună la NASA.

OTV relansat cu mai puţin de juma de an înainte de alegeri e primul pas mic pentru om...

Tatăl lui Geoană şi mama lui Ridzi

Înduioşarea poporului cu orice preţ. Până la scuipatul pe colivă şi pe patul de spital.

Sindromul câştigător "bunica lui Obama", moartă, săraca femeie, în ajun de alegeri, pare să le fi dat idei consilierilor bolânzi de pe la noi.

Nea Mircea Geoană, când a împlinit 51 de ani, adică azi, a spus că vrea să-i facă românii un cadou în decembrie şi că îi lipseşte tatăl (mort, săracul bărbat, în ajun de alegeri, acum abia câteva săptămâni).

Coana Ridzi, după ce ne-a exasperat cu dinţii înfipţi în scaunul de ministreasă, dă în popor cu o replică de smuls oftaturi, că i s-a îmbolnăvit mama.

Că oamenii mor, se îmbolnăvesc, suferă, că ei trec prin asta oricât de mult i-am iubi e omenesc, e firesc, e dureros de natural.

Dar să cerşeşti voturi, clemenţă electorală pe motiv de părinţi morţi sau bolnavi este greţos şi necreştinesc.

Norocul CDR din 1996, de a lua voturi de pe urma răposatului Coposu, nu-l mai poate avea nimeni încă o dată.

Dumnezeu să-i odihnească pe cei morţi şi să-i ierte pe cei vii!

Te ajut, dar nu mă deranja!

Poţi salva lumea, dar ţi-e greu să ajuţi un singur om.

Ai putea lua lumea întreagă în braţe, dar nu poţi îmbrăţişa un singur om.

Ai iubi întreg universul, dar nu iubeşti un OM SINGUR.

Copiii care mor în puţuri

Nu acuzăm, nu judecăm, dar ne gândim.

Un sat mort de foame, o lume dacă nu beată, atunci disperată.

Un drum cu bolovani, o casă fără curent, fără canalizare, fără apă.

În ciuda A ORICE, în satul ăla există viaţă. Copiii se nasc şi aleargă prin curte.

Supravegherea copilului, misiunea de-o viaţă. Degeaba eşti gata să-i stai aproape 60 de ani, dacă nu-i eşti aproape 1 minut.

Sufletul lui fragil, trupşorul lui plăpând cade pradă mărilor de sub pustiuri.

Dacă banii aruncaţi de jdemiile de proiecte de dezvoltare a satului românesc n-ar fi fost doar ridzibusiness,

dacă alea promisele în campanii electorale s-ar face, că satul ăla are şi el sigur un primar,

atunci în acel sat, în acest an, în aceasta UE, un copil nu ar mai avea cum să cadă într-un puţ şi să moară.