marți, 31 martie 2009

Geoană, cel mai caraghios

Iar a strigat Băsescu, hăhăit, către un jurnalist. Cum ce a strigat, altceva decât o mitocănie putea? Nu. "Băi caraghiosule", andrisantul fiind Bădin de la Antene.

Ce m-a enervat cel mai mult a fost slugărnicia lui Geoană. Care i-a ţinut isonul. "Totul s-a tabloidizat, trebuie să trăiască şi ei...", adică face şeful o glumă tâmpită, hai şi noi cu limba lungă, să nu se simtă şeful singur în comentariile lui.

Stau toţi cocoşaţi în timp ce Băsescu înjură, fericiţi că nu a fost rândul lor şi că de data asta au scăpat

miercuri, 25 martie 2009

Nesimţirea lui Boc sau cum vrea să-i semene lui Băsescu

Din emisiunea Sinteza Zilei de miercuri seara am reţinut că nesimţitul care ne îndatorează pe noi şi pe copiii noştri pe 20 de ani are timp de belit ochii la talk-showuri ca să ÎŞI BATĂ JOC DE UN PROFESOR UNIVERSITAR.

Nici într-o mie de ani nu ar putea măcar să şteargă praful de pe cărţile citite de Bogdan Teodorescu.

"Domnul cu barbă care spune aberaţii că numai la Stanford ar putea lucra"? Pumni în barba Stanford şi mişto de maidan faţă de un profesor universitar ? A fost prea de tot.

Nesimţit! Sau nu, ştiu, ştiu, era lângă Băse şi l-a pus el să sune: "Emile, dacă mă iubeşti, sună şi dă-le la ăştia!"

OFF TOPIC: poza e cu print screen acum, 25 martie. Mihai Gâdea, ia legătura cu echipa site-ului, să nu mai scrie "emisiune cu Ion Cristoiu", că de trei luni...gata!

sâmbătă, 21 martie 2009

EUD (după modelul EBA) nu ştie carte

TARICEANU A PLECAT. OBSESIA “BASESCU RAMANE”. - scrie Elena Udrea pe blog, un al nu ştiu câtelea titlu scris greşit. Asta e profă universitară? Asta a absolvit Dreptul? Asta e ministru şi deputat? Da, e!

Dar tot agramată e. Habar nu are să pună ghilimele, nu ştie gramatică nici cât un elev de nota 8 de clasa a VIII-a.

Pentru că cititorii mei sunt mai inteligenţi decât ai ei, nu mai e nevoie să explic de ce. Dar dacă citeşte şi EUD, atunci să afle că:

Trebuia să scrie, ca să fie corect - TARICEANU A PLECAT. "OBSESIA BASESCU" RAMANE.

Alte exemple ale incompetenţei gramaticale, deci intelectuale, a EUD:

CU CUTITUL PE LA SPATELE DEMOCRATIEI (deşi asta e discutabilă...:) )

DOUA CELE MAI MARI MINCIUNI ALE LUI OPRESCU

DESPRE PATRIOTISMUL LA ROMANI

Şi ....

Cine n-are blog, sa-si faca! ( medalie de "haur" pentru virgulă!!!)

luni, 16 martie 2009

Ce te-aş doamnă, domnişoară

Nu are nici o importanţă viaţa intimă, nu are nici o relevanţă câte şosete speli pe săptămână, nu are de ce să conteze dacă te-ai măritat şi când ai divorţat, atunci când eşti la serviciu şi când trebuie să fii plătită pentru MUNCA ta, pentru REZULTATELE tale.

Felicitări fără mişto Parlamentului European care a pus de-un ghid de bună exprimare, vezi aici, unde relatează Daily Mail.

UE ne îndeamnă să nu ne mai adresăm femeilor nici cu "doamnă", nici cu "domnişoară", pentru că apelativele astea sunt sexiste. Aşa este. De acord.

Când te strigă Domnişoară Cutare, e ca şi cum ţi-ar zice "eşti o bleagă şi o nepricepută, nu te-a luat nici unul de nevastă, nu eşti bună de nimic, mai stai prin zonă şi mai învaţă". Sau, şi mai rău, "nu eşti nevasta nimănui, deci eşti nevasta tuturor". Vorba aceea, "Frate-miu-le, bine că te-ai însurat, să avem şi noi ce f...".

Pe de altă parte, să-i trânteşti un Doamnă uneia care ....

Hey Mrs Robinson, you are so sexy!!!

duminică, 15 martie 2009

Mihaela Radulescu: Cel mai bun prieten, sotul meu

Cea mai apropiata persoana:
Sotul meu

Cel mai bun prieten:
Sotul meu

Marturisea Mihaela Radulescu pe site-ul antena1.ro si pe blogul http://mihaela-radulescu.blogspot.com/. Postarea a fost publicata in iulie 2008, deci "era valabil". Hehe, ce vremuri, ce imagine, ce PR, ce ipocrizie, nu stiu daca atunci sau acum, greata e la fel.

Andrei Gheorghe face iar 13-14. De luni

Gheorghe se întoarce la radio. O să facă iar 13-14, emisiunea-bombă de acum mai mult de 10 ani, când toţi eram mai naivi şi cu mai mult păr.

Din 16 martie, pe la prânzişor, reîncepe emisiunea. Îl ia la micro şi pe şeful postului de radio care îl găzduieşte, pe Liviu Mihaiu.

Că după ce a rămas fără Deltă şi coledzi, Mihaiu s-a-ntors. Are Realitatea Media un loc pentru orice fiu rătăcitor revenit la matcă.

Eşec în afaceri? Plictiseală? Experiment? Sindromul Teo şi eşec peste eşec, la fiecare mişcare? Rămâne să auzim.

vineri, 13 martie 2009

Elena Băsescu intră în blogosferă. Cu stângul!

Elena Băsescu cică şi-a făcut blog. Supărată pe Alison de la AP şi de la Bucureşti. Well done, Alison!

Elena începe cu stângul - o mândreţe de virgulă între subiect şi predicat, mai exact între subiectivă şi principală, dar never mind! Are balta peşturi!

Să vezi comentarii, fata ta-tii! Naşpa poză! btw

luni, 9 martie 2009

Cu limba împleticită...

Un discurs degeaba.

Ce mi-a atras atenţia - era uşor împleticit la limbă. Cam cum vorbise pe 1 ianuarie din maşină.

joi, 5 martie 2009

Balada celor doi cocoşi

Balada Celor Doi Cocoşi
DE la Madalina via Ciutacu

Au fost odata doi Cocosi,
Unul cu Nume din stramosi,
Altul ceacar si cam pagan,
Ales de oare drept stapan.

Si’n asta mandra batatura
O oara doar dadea din gura
Cotcodacind cu foc si spor
Uimind cu “versu-i” un popor.

Ea din batrani fusese data
De cel Cocos a fi calcata,
Cu acte’O.K. si pirostrii
Numai ca ea visa prostii.

Caci oara noatra planturoasa
Avea o tinta mai aleasa:
Ceacarul cel ales stapin,
Sa-i fie’n pat viril jupan.

Iar in ast’ timp Cocosii nostri
Taceau talamb ranjind ca prostii,
Si disputandu-si pe’nserat
Guresa blonda la calcat.

Geaba strigau a ei surate
Cum ca au drept a fi calcate
De cei doi “macho” din ograda!
Masculii nu-si vedeau de treaba.

Orbiti de nurii blondei hoata
Cocosul o tinea de soata,
Iar cel ales Conducator,
Pe blonda o calca de zor.

Si drept rasplata mai aleasa
El o numi ministereasa,
Peste tot neamul lui Gaina
Stiut acum de’a lu’ Bashina.

Lipsita de’oua ca produs
Ograda se’ndrepta spre’apus.
In replica targul vorbea
Cum ca, Cocos nu prea era,

Decit un jalnic de clapon
Pus la’ngrasat de’al sau patron
Drept recompensa pentru soata
Ajunsa’n pat, mare craiasa.

Morala:
De vrei tu Cocos sa fii
Nu te tine de prostii,
Si fa-ti treaba de barbat
Nu’ti da oara pe’un palat.

marți, 3 martie 2009

Achime, nenorocitule - îi striga ta-su Ilie

Îl cheamă Floricel. Adică Little Flower. Sau Petite Fleur.

Era ieftin de le strică la alde 007 preţul pieţei.

Îi mai zice şi Achim, de-mi aminteşte de Ilie Moromete, bătrânul care i-a luat la pari pe putorile alea de Achim, Nilă şi Paraschiv când n-au vrut să se dea jos din pat, să-l ajute pe ta-su la muncă.

"Pentru voi, mă Achime, Nilă, nenorocitule şi lacomule!"

Deci care ziceai că la DIICOT şi SRI nu angajează băieţi cu carte şi lecturi suplimentare?

Are Marin Preda? Are!

Are Caragiale? Că spionul bulgar e din pana lui Nenea Iancu!

Are Haralambie Zincă? Are!

Are Sergiu Nicolaescu aka "Friz, mazăr facăr" de Buftea? Are!

Eu mă declar fericit. Ăştia are carte.

Da are şi prejudecăţi. De ce pe toţi eroii negativi îi cheamă cu nume slave- Serghei, Gribenco, Gorbunov, Marinov? Ha??? De ce nu bagă şi un Smith?

luni, 2 martie 2009

Şăf de canţilerie

Desfiinţează, mă, desfiinţează. M-ai convins definitiv că eşti un analfabet politic, un analfabet civic, un parvenit pupincurist fără pereche!

Măi domn profesor, cum te-oi fi făcut profesor, că n-ai înţeles nimic din cărţile alea, măi nea micule premier, cancelaria aia nu e a mâne-tii, nu e a ta de acasă, nu e jucăria ta, măi nene! E o instituţie a statului. Că n-o înţelegi tu şi nu poţi tu s-o stătâneşti e una, dar s-o desfiinţezi e o mare tâmpenie.

Ţi-am observat ura faţă de funcţionar şi fraieri ar fi să nu te bage în nişte procese de să nu stai pe acasă vreo şapte ani, numai pe la audieri şi la înfăţişări să stai. Ţi-am remarcat sila faţă de angajatul la stat de parcă şeful tău, cu tot cu fete şi nevastă ar fi fost nişte Trump şi nişte creiere multdezvoltate în economia privată.

Ce vă arde la lingurică funcţionarul? Vă complexează că ştie engleză şi calculator? Vă enervează că ei pot să rămână şi voi vă căraţi din 4 în 4 ani ? S-ar alege praful, măi domn profesor, de toată ţara asta dacă n-ar avea grijă funţionarii de reguli, acte, date şi legi. Habar n-aveţi de capul vostru când descindeţi în cancelarii şi ministere, staţi la mâna funcţionarilor să vă dea date şi să ţină maşinăria în funcţiune, că voi numai la cioace de partid şi la mese-ntinse staţi!