Întâi se certau Mircea Badea şi Cătălin Tolontan. Înţepături prin emisiuni, editoriale, bloguri.
Nu am dat atenţie, am zis că aşa e democraţia în trustul mogulului, le dă voie colegilor să se certe în public.
Apoi a fost idila Mihaela Rădulescu - Dani Oţil. Deja le ghiceam strategia: creşterea notorietăţii lui Dani, a audienţei Matinalului prin izbucnirea unui scandal cu cea mai tare vedeta a trustului. Mihaela tocmai divorţa, nu mai avea nimic de pierdut, aşa că a fost de acord să joace în scenariul PR-ului.
Până la scandal, nimeni nu ştia care e Răzvan şi care e Dani, din cuplul-substantiv comun răzvanşidani. În timpul şi după scandal, toată lumea se uita la Matinal să vadă cine e ăla care i-o pune celebrissimei Mihaela Rădulescu şi dintr-o dată s-a lămurit poporul care-i care.
Al treila moment, poate nu ultimul, este "cearta" dintre Cristoiu şi Badea. Mircea l-a înţepat în emisiune că a făcut un interviu nereuşit, l-a ironizat şi atât, iar nea Jacques a înjurat birjăreşte, că Badea pute a transpiraţie şi că e manevrat telefonic, după ce i s-ar fi relatat, greşit, că Mircea l-a înjurat.
Ce mai tura-vura, joacă şi ei în scenariul strategic de PR al antenelor "scandal între vedetele trustului".
Recunosc, interesant, chiar cu efecte, dar riscant. Le recomand piariştilor de la antene să recitească, sau să asculte, "Petrică şi lupul". Nu e despre Petre Roman.
luni, 29 iunie 2009
Dar acum nu mai pot să urăsc
Nu sîntem singuri - ne însingurăm singuri, ca proştii.
Nu pierdem - depunem armele singuri, ca fraierii.
Nu spunem ce e de spus - aşteptăm ziua de mâine, ca laşii.
Nu recunoaştem - vrem să fim înţeleşi, ca orbii.
Mi-a furat viaţa, mi-o trăieşte şi mi-o face cadou altora, dar nu-mi spune ce preţ am.
Povara recunoştinţei e mai grea decât povara urii.
Dar acum nu mai pot să urăsc.
Iubesc anonimatul!
Nu pierdem - depunem armele singuri, ca fraierii.
Nu spunem ce e de spus - aşteptăm ziua de mâine, ca laşii.
Nu recunoaştem - vrem să fim înţeleşi, ca orbii.
Mi-a furat viaţa, mi-o trăieşte şi mi-o face cadou altora, dar nu-mi spune ce preţ am.
Povara recunoştinţei e mai grea decât povara urii.
Dar acum nu mai pot să urăsc.
Iubesc anonimatul!
joi, 25 iunie 2009
MICHAEL JACKSON
În ziua când se împlinesc 32 de ani de la ultimul concert al lui Elvis, a murit Michael Jackson.
Revoluţia din muzica pop, aşa cum a făcut-o el, a murit o dată cu el. Restul e scena de 75.000 de euro.
Uitaţi că a fost pedofil, sunt milioane de pedofili neştiuţi şi necondamnaţi, ţineţi-i minte cântecele.
Moartea lui îndurerează oameni care nu se cunosc, care nu s-au atins niciodată.
Comentariile de pe forumurile şi blogurile de astăzi vor fi mai multe şi mai pline de metafore decât e-mailurile către un prieten concret, cu o moarte concretă, al unei persoane concrete, cu un etaj mai jos.
Revoluţia din muzica pop, aşa cum a făcut-o el, a murit o dată cu el. Restul e scena de 75.000 de euro.
Uitaţi că a fost pedofil, sunt milioane de pedofili neştiuţi şi necondamnaţi, ţineţi-i minte cântecele.
Moartea lui îndurerează oameni care nu se cunosc, care nu s-au atins niciodată.
Comentariile de pe forumurile şi blogurile de astăzi vor fi mai multe şi mai pline de metafore decât e-mailurile către un prieten concret, cu o moarte concretă, al unei persoane concrete, cu un etaj mai jos.
sâmbătă, 20 iunie 2009
UP
De patru ani avea cancer şi săptămâna trecută a murit.
O fetiţă de 10 ani a avut o ultimă dorinţă, să vadă filmul "UP".
Cumva, prin Internet, mama a făcut rost de film de la compania producătoare. Fetiţa nu mai vedea, doar asculta sunetul filmului şi ce-i povestea mama.
După şapte ore de la împlinirea ultimei dorinţe, copilul a murit.
O fetiţă de 10 ani a avut o ultimă dorinţă, să vadă filmul "UP".
Cumva, prin Internet, mama a făcut rost de film de la compania producătoare. Fetiţa nu mai vedea, doar asculta sunetul filmului şi ce-i povestea mama.
După şapte ore de la împlinirea ultimei dorinţe, copilul a murit.
miercuri, 17 iunie 2009
Labă şi endogamie
Pentru că nu le ridică nimeni statui de marmură jurnaliştilor, unii se gândesc să-şi facă singuri soclu.
Textul Leliei Munteanu, bun, din stilou talentat, de acord, le-a mers la inimă copypeştilor care semnează articole.
Jurnaliştii şi-au pus la statusul de mess link la articol, cei cu blog au dat un link la textul Leliei.
Numai Şuţu, lucid, văd că o completează pe autoare şi îi arată pe cei care habar n-au ce e ştirea şi care bălesc doar după cadoaie de Crăciun.
La comentarii scrie una O...nism, adică nu are curaj să scrie labă, aşa cum îşi fac ziariştii care se laudă şi se mângâie -!- singuri şi care se citează între ei, se citesc între ei, se linkuiesc între ei.
Textul Leliei Munteanu, bun, din stilou talentat, de acord, le-a mers la inimă copypeştilor care semnează articole.
Jurnaliştii şi-au pus la statusul de mess link la articol, cei cu blog au dat un link la textul Leliei.
Numai Şuţu, lucid, văd că o completează pe autoare şi îi arată pe cei care habar n-au ce e ştirea şi care bălesc doar după cadoaie de Crăciun.
La comentarii scrie una O...nism, adică nu are curaj să scrie labă, aşa cum îşi fac ziariştii care se laudă şi se mângâie -!- singuri şi care se citează între ei, se citesc între ei, se linkuiesc între ei.
duminică, 14 iunie 2009
Şeful are întotdeauna dreptate
Maria Ţoghină, la Cristoiu în interviu (nu e o lumină niciunul, dar am precizat asta pentru că de acolo ştiu):
"Nu am continuat să fac emisiuni după ce am devenit director general la Radio, pentru că niciun coleg nu mi-ar fi spus dacă făceam o emisiune proastă".
Reclamă la nu ştiu ce bere: ăla se strâmbă în spatele şefului, care p-ormă râde de "glumă".
Întrebare: cum e românul la serviciu, de fapt? pupincurist ca în exemplu 1 sau ....cum s-o fi numind ăla din exemplul 2? Hai că puteţi!
"Nu am continuat să fac emisiuni după ce am devenit director general la Radio, pentru că niciun coleg nu mi-ar fi spus dacă făceam o emisiune proastă".
Reclamă la nu ştiu ce bere: ăla se strâmbă în spatele şefului, care p-ormă râde de "glumă".
Întrebare: cum e românul la serviciu, de fapt? pupincurist ca în exemplu 1 sau ....cum s-o fi numind ăla din exemplul 2? Hai că puteţi!
vineri, 12 iunie 2009
IMNUL DERBEDEILOR
A fost o dată ca-n poveşti
A fost în România,
O gaşcă de derbedei
Ce nu-ndura prostia.
Noi nu ţi-am dat 10 %
Vot din microbuze,
Noi nu suntem nici tari în tată,
Ţâţe, cur şi buze!
Mai bine derbedeu
Decât pedelist,
Mai bine găozar
Decât activist,
Mai bine tonomat
Decât machitor,
Mai bine mori,
Mărite dictator!
Ţiganii împuţiţi s-au săturat de şpriţuială,
De Duduia, de Cocoş şi de hăhăială,
N-ai plecat în cinci minute,
N-ai venit în Piaţă,
Nu ai păr, n-ai nici obraz
Ne-ai luat cinci ani din viaţă!
Mai bine derbedeu
Decât pedelist,
Mai bine găozar
Decât activist,
Mai bine tonomat
Decât machitor,
Mai bine mori,
Mărite dictator!
A fost în România,
O gaşcă de derbedei
Ce nu-ndura prostia.
Noi nu ţi-am dat 10 %
Vot din microbuze,
Noi nu suntem nici tari în tată,
Ţâţe, cur şi buze!
Mai bine derbedeu
Decât pedelist,
Mai bine găozar
Decât activist,
Mai bine tonomat
Decât machitor,
Mai bine mori,
Mărite dictator!
Ţiganii împuţiţi s-au săturat de şpriţuială,
De Duduia, de Cocoş şi de hăhăială,
N-ai plecat în cinci minute,
N-ai venit în Piaţă,
Nu ai păr, n-ai nici obraz
Ne-ai luat cinci ani din viaţă!
Mai bine derbedeu
Decât pedelist,
Mai bine găozar
Decât activist,
Mai bine tonomat
Decât machitor,
Mai bine mori,
Mărite dictator!
duminică, 7 iunie 2009
Ai dormit liniştit
Când te vei duce să faci cumpărături la Milano, în avion vei citi despre europarlamentarul Gigi Becali care s-a spurcat cu un comisar european.
Dacă vrei să te cazezi pentru o aventură, la Paris, recepţionera îţi va zâmbi superior şi te va întreba despre românca Elena Băsescu ce a gafat într-o discuţie cu un ministru francez.
La întoarcerea dintr-o insulă exotică, la escala ta la Amsterdam, vei vedea afişe anti-neonazismul susţinut de eurodeputatul român Vadim Tudor.
O dinastie a tupeului s-a născut. Două luni independentă, acum iar la sânul grupusculului portocaliu. Partidul e un srl pe care l-a vrut pentru el ca să-i lase o pâine lu aia mică.
Plânge la cacealma şi îi merge cu plânsul de fiecare dată. Iese la cumpărături de alegeri, ca de referendum, cu aceeaşi cămaşă, şi presa îl urmează ca un pudel, de fiecare dată.
Asta s-a întâmplat în timp ce tu dormeai.
Dacă vrei să te cazezi pentru o aventură, la Paris, recepţionera îţi va zâmbi superior şi te va întreba despre românca Elena Băsescu ce a gafat într-o discuţie cu un ministru francez.
La întoarcerea dintr-o insulă exotică, la escala ta la Amsterdam, vei vedea afişe anti-neonazismul susţinut de eurodeputatul român Vadim Tudor.
O dinastie a tupeului s-a născut. Două luni independentă, acum iar la sânul grupusculului portocaliu. Partidul e un srl pe care l-a vrut pentru el ca să-i lase o pâine lu aia mică.
Plânge la cacealma şi îi merge cu plânsul de fiecare dată. Iese la cumpărături de alegeri, ca de referendum, cu aceeaşi cămaşă, şi presa îl urmează ca un pudel, de fiecare dată.
Asta s-a întâmplat în timp ce tu dormeai.
miercuri, 3 iunie 2009
Dorobanţii ştiau ce e cafeaua
Dorobanţi, Calea Dorobanţilor. Astăzi sinonime cu fufele în roz. Ciupercărie de cafenele de fiţe.
Această proastă reputaţie a omorât Calea Dorobanţilor pe care o ştiam, o visam, o străbăteam vara pe jos.
Cei vărsaţi din trenul de Giurgiu acum 3 ani în Bucureşti şi fetiţele analfabete care merg la suc în Dorobanţi ca smarandele la horă, pe vremuri, să afle:
Până acum 7-8 ani, Calea Dorobanţilor era o zonă normală, aerisită şi civilizată a Capitalei.
De la metrou de la Aviatorilor până la Perla se găseau: cofetării, buticuri cu biscuiţi, o alimentara, celebra La Turcu, marochinării, patiserii, xerox-uri, galanterii şi tutungerii banale şi bucureştene, nu mai scumpe şi nu mai zburlite-n cap ca-n alte zone bune ale Capitalei.
Nu ştiu cum s-a făcut, vorbă să fie, că pe Calea Dorobanţilor au înflorit mii şi mii de bistrouri, suhi mushi, baruri şi cafenele.
E adevărat că Piaţa Dorobanţi era şi cred că a rămas cea mai scumpă, poate bară la bară cu Piaţa Amzei, dar de-a lungul căii nu erau milioane şi milioane de băruţele, magazine de ţoale de "firmă", ci erau sănătoase şi populare magazine de electronice.
Mizeria aia ca un bordel cu vitrine mari, CAFFE Peluci, berluci, habar nu am cum e numele al doilea exact, stă cu greşeala aia de ţoapă agramată.
Vitelor, adăpatelor din carduri şi plue, făi doamnelor, nu există caffe! Ori e coffee, ori e café!
Această proastă reputaţie a omorât Calea Dorobanţilor pe care o ştiam, o visam, o străbăteam vara pe jos.
Cei vărsaţi din trenul de Giurgiu acum 3 ani în Bucureşti şi fetiţele analfabete care merg la suc în Dorobanţi ca smarandele la horă, pe vremuri, să afle:
Până acum 7-8 ani, Calea Dorobanţilor era o zonă normală, aerisită şi civilizată a Capitalei.
De la metrou de la Aviatorilor până la Perla se găseau: cofetării, buticuri cu biscuiţi, o alimentara, celebra La Turcu, marochinării, patiserii, xerox-uri, galanterii şi tutungerii banale şi bucureştene, nu mai scumpe şi nu mai zburlite-n cap ca-n alte zone bune ale Capitalei.
Nu ştiu cum s-a făcut, vorbă să fie, că pe Calea Dorobanţilor au înflorit mii şi mii de bistrouri, suhi mushi, baruri şi cafenele.
E adevărat că Piaţa Dorobanţi era şi cred că a rămas cea mai scumpă, poate bară la bară cu Piaţa Amzei, dar de-a lungul căii nu erau milioane şi milioane de băruţele, magazine de ţoale de "firmă", ci erau sănătoase şi populare magazine de electronice.
Mizeria aia ca un bordel cu vitrine mari, CAFFE Peluci, berluci, habar nu am cum e numele al doilea exact, stă cu greşeala aia de ţoapă agramată.
Vitelor, adăpatelor din carduri şi plue, făi doamnelor, nu există caffe! Ori e coffee, ori e café!
marți, 2 iunie 2009
La mulţi ani, chiar dacă s-a ales praful
La mulţi ani, Teo! S-a stins lumina după ce ai plecat tu. Bietul Mircea cu ziarele ce mai ţine stindardul sus. E bine c-a avut răbdare şi că râde la urmă, nu?
Foto - Clubul Bucuriei
Foto - Clubul Bucuriei
Un avion care n-a picat bine deloc
Ce zic francezii ? Ori a fost trăsnet, ori au fost turbulenţe, ori a fost pană electrică, ori a fost act terorist. Descartes, mic copil. Astea dileme.
Abia asasinaseră turismul din Mexic, cu porcul armă albă. Abia uciseseră şi General Motors, după un secol de volane, fără pampoane.
Şi hop, catastrofa. Ca mâine sunt alegeri europene. Lista de pasageri a Airbusului de la Air France îndoliază şi face agenda într-un sfert din statele UE.
Abia ce murise şi ultimul pasager de pe Titanic.
Şi hop, dispariţia. Un avion a dispărut şi legendele abia se nasc.
Abia asasinaseră turismul din Mexic, cu porcul armă albă. Abia uciseseră şi General Motors, după un secol de volane, fără pampoane.
Şi hop, catastrofa. Ca mâine sunt alegeri europene. Lista de pasageri a Airbusului de la Air France îndoliază şi face agenda într-un sfert din statele UE.
Abia ce murise şi ultimul pasager de pe Titanic.
Şi hop, dispariţia. Un avion a dispărut şi legendele abia se nasc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)