Nu sîntem singuri - ne însingurăm singuri, ca proştii.
Nu pierdem - depunem armele singuri, ca fraierii.
Nu spunem ce e de spus - aşteptăm ziua de mâine, ca laşii.
Nu recunoaştem - vrem să fim înţeleşi, ca orbii.
Mi-a furat viaţa, mi-o trăieşte şi mi-o face cadou altora, dar nu-mi spune ce preţ am.
Povara recunoştinţei e mai grea decât povara urii.
Dar acum nu mai pot să urăsc.
Iubesc anonimatul!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu